Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, Cristian-Ionuț Costea, directorul general al UTI Construction and Facility Management SA, și Raul Doicescu, președintele SC BOG’ART SRL, au semnat miercuri, 29 decembrie, contractul privind „Asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav / Realizarea infrastructurii fizice si dotarea acesteia cu echipamente specifice”, contract care vizează instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor specifice necesare furnizării informațiilor de care au nevoie aeronavele, cât și serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.
Evenimentul a avut loc la terminalul de pasageri al Aeroportului, în prezența domnilor Nicolae Stoica, directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), Marius Adrian Cojoc, directorul general al Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A., Florin Virgil Manta, directorul Direcției Serviciilor de Navigație Aeriană Regională (DSNAR) Arad, Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul UTI Construction and Facility Management SA, și Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcției Implementare Aeroport din cadrul CJ.
Valoarea totală a contractului este de 78.716.387,06 lei, iar durata de execuție a prevederilor contractuale este de 14 luni.
Odată cu încheierea acestui contract, adjudecat de asocierea UTI Construction and Facility Management (lider)-BOG’ART SRL în urma procedurilor de achiziție desfășurate de Consiliul Județean în această toamnă, echipamentele necesare furnizării serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav sunt asigurate în totalitate.
De altfel, infrastructura necesară operaționalizării Aeroportului se află în diferite stadii:
• Finalizate: pista, clădirea terminalului, platforma de îmbarcare-debarcare, calea de rulare, canalizarea pluvială a pistei, sistemul de balizaj cu construcțiile și instalațiile aferente, echipamentele de comunicație sol-sol, achiziția autospecialelor ISU, de deszăpezire și a altor utilaje, racordarea componentelor aeroportuare la rețelele de utilități.
• În etape avansate de execuție: clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea și drumul de acces între terminal și DJ 103C, drumurile tehnologice interioare, drumul perimetral și accesele la echipamentele de radionavigație, construirea împrejmuirilor și a porților, devierea canalului Beselcin și montarea sistemului de protecție perimetrală.
• Infrastructura contractată ce urmează să fie implementată este cea privind asigurarea serviciilor de navigație aeriană, atât pe partea de proceduri de zbor instrumental și proiectarea spațiului aerian, cât și în ceea ce privește realizarea infrastructurii fizice și dotarea acesteia cu echipamente specifice.
În deschiderea evenimentului, Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a explicat că materializarea acestui contract a însemnat parcurgerea unor etape birocratice care au început cu procedurile de achiziție pentru întocmirea studiului de fezabilitate privind asigurarea serviciilor de navigație aeriană. La termenul de depunere a ofertelor stabilit pe 31 iulie 2019 nu a existat niciun ofertant, astfel că procedura a trebuit reluată. La următorul termenul de depunere, din 21 octombrie 2019, au existat doi ofertanți, iar în urma evaluării documentațiilor a fost desemnat un câștigător. Contractul cu firma câștigătoare, Teche Construct Solutions SRL, a fost semnat în 18 decembrie 2019. Din păcate, din motive independente de Consiliul Județean Brașov, care au ținut de relația contractorului cu subcontactanții săi, în 28 aprilie 2020 s-a
ajuns în situația rezilierii contractului, ceea ce a făcut ca întreaga procedură de atribuire a studiului de fezabilitate privind serviciile de navigație aeriană să fie reluată. În data 9 iunie 2020 a fost termenul pentru depunerea ofertelor, iar singurul ofertant participant la această procedură a fost declarat câștigător. Astfel, contractul cu Business Analysis&Strategy Consulting s-a semnat în 13 august 2020.
Studiul de fezabilitate a prezentat trei soluții tehnice pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană – turn virtual, remote și clasic. „Am înaintat aceste documentații către ROMATSA pentru a decide care este varianta optimă ce trebuie folosită, având în vedere că ROMATSA dirijează traficul aerian la nivelul întregii țări. Am avut o hotărâre a Consiliului de Administrație al ROMATSA, în mai 2021, cu privire la soluția de turn virtual la distanță, astfel că a trebuit să întocmim caietul de sarcini pe specificul respectiv. Am început procedura de achiziție în iunie 2021, pe 7 iulie 2021 am primit validarea documentației, iar pe 13 iulie am putut s-o publicăm în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. La data de depunere a ofertelor – 14 octombrie 2021, am avut un singur ofertant, asocierea UTI Construction and Facility Management SA – BOG’ART SRL. Au fost aproape trei luni în care s-au cerut clarificări din partea mai multor firme, însă în final doar o singură ofertă a fost depusă. Fiind vorba despre un proiect extrem de important, întreaga procedură s-a desfășurat sub supravegherea Autorității Naționale pentru Achiziții Publice. Raportul procedurii s-a finalizat pe 24 decembrie, am primit avizul conform de la ANAP, iar astăzi putem semna acest contract”, a explicat președintele CJ Brașov.
Pentru implementarea contractului „Asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav / Realizarea infrastructurii fizice si dotarea acesteia cu echipamente specifice”, asocierea UTI-BOG’ART a cooptat șapte subcontractanți și terți: Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații, Electroproiect SA, Smart Integrated Solutions SRL, Popp & Asociații, Thales Italia S.P.A., Saab Digital Air Traffic Solutions AB și Specialne Systemy a Software A.S.
„Este o plăcere deosebită să revin la Brașov și să întâlnesc oameni profesioniști, care știu ce vor și cum să-și atingă obiectivele asumate. Este locul în care ne simțim cel mai bine profesional, din punctul de vedere al motivației și sub aspectul colaborării. La Brașov, și constructorul, și beneficiarul au o singură preocupare: să facă un lucru bun și trainic. Brașovul va avea, prin acest aeroport, un element de referință vizavi de calitate, de funcționalitate și de modul în care a fost construit pentru viitor. Pe lângă terminalul finalizat și celelalte componente aeroportuare la care lucrăm, ne dorim să avem și acest turn virtual care să întregească și să pună în funcțiune Aeroportul”, a spus Raul Doicescu, președintele BOG’ART SRL.
Cristian-Ionuț Costea, directorul general al UTI Construction and Facility Management SA, a declarat că „avem o experiență vastă în domeniul aviatic, de-a lungul timpului reușind să ducem la bun sfârșit proiecte de anvergură, precum cele de la aeroporturile internaționale «Henri Coandă», Cluj-Napoca, Iași, Bacău și Oradea. S-au alăturat acestui efort al nostru două companii cu renume internațional – Saab din Suedia, pentru realizarea sistemului de turn virtual, și Thales din Italia, pentru realizarea sistemului de navigație, precum și alți colaboratori importanți. Contractul prevedere o fază de proiectare, iar după obținerea avizelor de proiectare vom trece la partea de implementare, punere în funcțiune, întreținere și mentenanță. Vă asigur că vom pune la dispoziție toți specialiștii necesari, astfel încât acest proiect să fie unul de succes”.
Brașovul are primul aeroport din România care va fi dirijat prin turn virtual și primul aeroport care își achiziționează echipamentele de radionavigație!
În baza contractului semnat astăzi, va fi pusă în aplicare soluția de Turn de control virtual, urmând să fie achiziționate și instalate sisteme de echipamente care asigură furnizarea serviciilor de comunicații pentru controlul traficului aerian (ATC), de navigație, de supraveghere și a serviciilor meteorologice în cadrul Aeroportului.
Semnarea contractului este punctul de pornire al implementării Turnului virtual (Remote Tower) pentru dirijarea traficului aerian pe Aeroportul Brașov, care se va realiza de la Centrul Centrul Regional de Dirijare a Zborurilor din Arad, cel mai mare centru de dirijare a zborurilor din țară după cel din București.
Conceptul de Remote Tower este cea mai avansată tehnologie disponibilă la acest moment pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian, ce aduce atât beneficii economice, prin costuri de funcționare eficiente, mai reduse, cât și o utilizare mai flexibilă a personalului de specialitate.
Remote Tower este o soluție de ultimă oră la nivel mondial și european care reprezintă o premieră pentru aeroporturile din România. În acest sens, expertiza și sprijinul asigurate de ROMATSA și AACR au fost indispensabile materializării acestui proiect.
Contractul prevede proiectarea, verificarea proiectului tehnic, asistența tehnică și execuția clădirii de contingență, inclusiv inelul/rețeaua de fibră optică, inelul/rețeaua de alimentare a echipamentelor, precum și lucrările de infrastructură pentru amplasarea echipamentelor în teren în conformitate cu studiul de fezabilitate.
Gabriel Davidescu, directorul de dezvoltare al UTI Construction and Facility Management SA, a prezentat etapele derulării acestui contract: „Vom avea o etapă de proiectare de trei luni, timp în care vom obține toate avizele, acordurile necesare și autorizația de construire, iar în luna martie-aprilie 2022 sperăm să începem lucrările de construcție. Vom avea, în primul rând, clădirea de contingență în interiorul căreia vor fi acomodate toate echipamentele și apoi partea de tehnologie propriu-zisă, cu toate sistemele de radionavigație, având ca element de maximă noutate Turnul Remote. Este pentru prima dată în România când zborurile de la Aeroportul Brașov vor fi dirijate la distanță dintr-o locație de la Arad. Prima implementare în lume a acestui tip de turn a fost făcută în 2006, de către partenerii noștri de la Saab. Totodată, este pentru prima dată când un consiliu județean achiziționează echipamente de radionavigație pentru un aeroport. Până în prezent, toate aceste echipamente fuseseră cumpărate de ROMATSA și instalate pe aeroporturile din țară. Sunt aproximativ 15 sisteme de echipamente pe care le vom instala: sistemele meteo, sistemele de comunicații sol-sol, sol-aer, sistemele de înregistrare vocală. Estimăm să finalizăm acest proiect la sfârșitul anului viitor, moment în care vor începe zborurile pe Aeroportul Brașov”.
Nicolae Stoica, directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române, a felicitat echipa Consiliului Județean Brașov și cea de la ROMATSA pentru implicarea în acest proiect: „Mă bucur că în luna iulie 2021 am semnat un protocol tripartit, noi având calitatea de supervizor în acțiunea de finalizare a Aeroportului în vederea certificării. Remote Tower este un lucru nou pentru România, pentru noi și pentru angajații AACR. Suntem implicați direct în proces, astfel încât să scurtăm timpii de finalizare și certificare a Aeroportului Brașov și vă suntem alături”.
Potrivit lui Marius Adrian Cojoc, directorul general al ROMATSA, controlul traficului aerian de la distanță, respectiv al aterizărilor și decolărilor de pe Aeroportul Brașov, este unul dintre cele mai importante proiecte derulate de instituția pe care o conduce. „Vom beneficia de cea mai avansată tehnologie în domeniu, care va avea ca efect și creșterea eficienței costurilor. Este o soluție de pionierat în România și ne bucurăm că o vom implementa și noi. În aceste zile de sărbătoare ni se demonstrează foarte clar utilitatea acestui aeroport. Este nevoie atât de partea de infrastructură și de modernizarea sistemului rutier și feroviar, cât și de acest aeroport care va putea aduce la Brașov turiști din toate colțurile țării și lumii. Colaborarea între ROMATSA, Consiliul Județean și AACR va continua prin intermediul asistenței pe care o vom oferi pentru instalarea tuturor echipamentelor, precum și pentru proiectarea spațiului aerian și a procedurilor de zbor, conform contractului deja semnat. În cursul anului 2022, pe măsură ce proiectul va evolua, ne vom ocupa de pregătirea personalului aferent și vom asista elaborarea procedurilor de lucru pentru operaționalizarea Aeroportului Internațional Brașov”, a menționat oficialul ROMATSA.
„Pentru noi, dirijarea la distanță este o provocare. Surprinzător, provocarea nu va veni de la tehnologia propriu-zisă, ci de la implementarea procedurilor. Va fi foarte important ca spațiul aerian pe care îl creăm aici și procedurile care vor fi operaționale să facă față provocărilor zonei, care sunt atât sub aspect meteorologic, cât și în ceea ce privește utilizatorii spațiului aerian – militari, aviație civilă, aerocluburi și alte entități care activează în zonă. Sunt convins că vom reuși să facem față acestor provocări, iar dirijarea de la Arad se va face chiar mai bine decât dintr-un turn clasic, deoarece tehnologia oferă facilități pe care o dirijare clasică nu le poate asigura. Am încredere că vom duce la bun sfârșit primul aeroport din România construit în ultimii 50 de ani direct cu tehnologie Remote Tower”, a susținut Florin Virgil Manta, directorul Direcției Serviciilor de Navigație Aeriană Regională Arad.
„Acesta este cel mai important contract semnat până în momentul de față pentru Aeroportul Brașov, nu atât din punctul de vedere al sumelor alocate, cât din punctul de vedere al complexității și al efortului care a stat în spatele lui. Cu acest contract închidem componentele principale care vor asigura operaționalizarea Aeroportului. Suntem în centrul atenției opiniei publice și specialiștilor cu proiectul nostru, mai ales prin implementarea soluției de turn virtual. Ne bucurăm că am reușit să strângem o echipă de oameni foarte buni care să vină în sprijinul Aeroportului de la Brașov, începând cu specialiștii de la Autoritatea Aeronautică și ROMATSA. Am pornit la drum cu vizite la Eurocontrol, unde am discutat prima dată despre turnul virtual, iar acum am ajuns să avem parteneri serioși, furnizori de tehnologie, cu care implementăm această soluție inovatoare. Premisele sunt bune să mergem înainte și să putem avea un aeroport operațional la sfârșitul anului viitor”, a opinat Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcției Implementare Aeroport din cadrul CJ Brașov.
„Este un moment extrem de important pentru noi. Intrăm în linie dreaptă cu asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov. Mă bucur că astăzi suntem într-un terminal finalizat și vreau să felicit asocierea BOG’ART – UTI pentru realizarea acestui obiectiv. Totodată, sunt bucuros că îi avem alături de noi pe conducătorii ROMATSA, care în baza acordului tripartit pe care l-am semnat în luna iulie a acestui an ne-a acordat asistență tehnică în cadrul procedurilor de achiziție a serviciilor de navigație aeriană, precum și pe cei ai Autorității Aeronautice Civile Române, în calitate de autoritatea avizatoare. Am mai lucrat cu asocierea UTI – BOG’ART în condiții foarte bune, iar subcontractanții sunt firme recunoscute pe plan mondial ca lideri în furnizarea de tehnologie, așa că am toată încrederea că și acest contract va fi implementat în cele mai bune condiții. Contractul are ca perioadă de realizare 14 luni, însă atâta timp cât echipamentele vor fi livrate și instalate, există posibilitatea ca până la finele anului următor să putem avea primul zbor de pe aeroportul nostru”, a încheiat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.