Reabilitare și modernizare DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Brașov)

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și Mihai Pascu, director executiv al Direcției Drumuri Județene și Servicii Publice din cadrul CJ Brașov, au avut o întâlnire de lucru cu proiectanții obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Brașov)”.
La discuții au participat și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, având în vedere că problematica abordată a vizat modalitatea de scoatere din fondul forestier a unor suprafețe de teren afectate de acest proiect investițional.
Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102 I Valea Doftanei – Brădet este un proiect pe care îl implementează Compania Naționale de Investiții (CNI). Lungimea totală a drumului este de aproximativ 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul județului Brașov. Din lungimea totală, 4,35 de hectare aflate pe teritoriul administrativ al județului Brașov și 10,35 de hectare situate în aria teritorială a județului Prahova sunt incluse în fondul forestier, iar pentru realizarea lucrărilor este necesară schimbarea statutului juridic al respectivelor suprafețe, prin scoaterea lor din fondul forestier.
Potrivit Codului Silvic, scoaterea unor terenuri din fondul forestier se poate face fără compensarea cu alte terenuri, doar în situația declarării utilității publice a proiectului.
În județul Brașov, cele 4,35 de hectare de pădure sunt în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, a Regiei Publice Locale a Padurilor Săcele, respectiv a Ocolului experimental al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov.
Ne dorim foarte mult acest proiect, nu doar noi, ca administrație a județului Brașov, ci și județul Prahova, și de altfel întreaga țară, deoarece vedem cu toții cât de intens este traficul pe Drumul Național 1 și cât de important este să avem cât mai curând o alternativă de circulație, până când va fi construită autostrada spre București. Am avut această discuție cu proiectanții și specialiștii Gărzii Forestiere, pentru a stabili concret ce avem de făcut la nivelul Consiliului Județean, ca beneficiar al proiectului, astfel încât să facem demersurile necesare pentru declararea obiectivului de interes județean, pentru ca apoi să putem prelua terenurile din fondul forestier și să facem exproprierile necesare”, a spus președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
În perioada imediat următoare, proiectanții vor transmite Consiliului Județean Brașov, spre aprobare, indicatorii tehnico-economici ai proiectului – inclusiv necesarul pentru exproprieri, precum și coridorul de expropriere cu identificarea separată a proprietarilor, urmând ca administrația județeană să contracteze un evaluator necesar în procesul de expropriere a suprafețelor de teren care nu fac parte din fondul forestier.
Proiectanții, Asocierea BETA COPS – EAST WATER DRILLINGS – 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A., au elaborat studiul de fezabilitate și l-au predat la CNI, urmând ca aceasta să elaboreze caietul de sarcini pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Brașov)”. Sunt în lucru celelalte studii necesare întocmirii documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, respectiv studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situație pe ridicare topografică, studiul de trafic, studiul hidraulic și hidrogeologic, documentația pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnică, certificate de urbanism, avize, acorduri și studii specifice.
Potrivit proiectanților, în momentul de față mai trebuie obținute trei avize, acordul de mediu, avizul de la Administrația Națională Apele Române și avizul de la Garda Forestieră, urmat de obținerea Hotărârii de Guvern pentru scoaterea din circuitul forestier a suprafețelor din ambele județe, după care întreaga documentație va trebui avizată în Comisia Tehnico-Economică a CNI și în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Previous Întâlnire oficială cu Hans Erich Tischler, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu – Comunicat de presă

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Program disponibilitate audiențe

    aprilie 2026
    lun mar mie J vin S D
    303112345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930123