Consiliul Județean Brașov, prin vocea președintelui Adrian-Ioan Veștea, își asumă demararea proiectului Spitalului Regional Brașov!

Instituția Prefectului Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov au organizat joi, 3 martie 2022, în format hibrid, o dezbatere având ca temă proiectul Spitalului Regional Brașov și modalitățile concrete prin care se poate sprijini realizarea acestui proiect.

Au participat prefectul Cătălin Văsii, viceprimarul Sebastian Rusu, parlamentarii Cristina Vecerdi, Ana-Loredana Predescu, Marius Dunca, Mihail Veștea, Marius Toanchină, Irineu Darău, Gabriel Andronache, Marian Rasaliu, Dumitru Flucuș, Andrei Miftode și Victor Ilie, consilierii parlamentarilor Francisc Tobă și Tudor Benga, secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Mînzatu, managerii spitalelor de interes județean, municipal și orășenesc din întreg județul, conducerea Direcției de Sănătate Publică și doctorul Dan Grigorescu, președintele Asociației „Noul Spital al Brașovului”, cel care din anul 2015 se luptă efectiv ca județul Brașov să aibă o unitate medicală nouă, modernă, care să integreze toate necesitățile comunității noastre.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a declarat că este pregătit să înceapă implementarea Noului Spital Regional al Brașovului, dacă și Municipalitatea brașoveană agreează acest lucru.


În opinia sa, acest proiect al Municipalității, aflat la stadiul de Studiu de Fezabilitate, are nevoie de pași concreți înainte și ar trebui demarat cu fonduri locale, într-o modalitate care să fie convenită de Primărie și Consiliul Județean.
Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov:
După finalizarea Aeroportului, Noul Spital Regional de Urgență al Brașovului devine prioritatea noastră numărul unu. Începând cu anul 2010, de când am preluat administrarea celor șase spitale de interes județean aflate în municipiul Brașov, necesitățile de reparații și investiții ale instituțiilor medicale au fost exclusiv în sarcina noastră. Prin eforturile bugetare din ce în ce mai mari, am reușit în ultimii ani să asigurăm condiții decente în spitalele pe care le administrăm. Însă toate aceste eforturi substanțiale nu sunt suficiente! Încă tot nu consider că avem spații medicale corespunzătoare și nici infrastructură spitalicească adecvată la nivelul județului Brașov.
Având în vedere că ne pregătim să finalizăm proiectul Aeroportului – cel mai important obiectiv investițional al județului Brașov, realizat în cea mai mare parte din propriile noastre resurse financiare, consider că obligația Consiliului Județean Brașov și a Primăriei Municipiului Brașov este de a-și asuma și a începe, tot prin forțe proprii, materializarea proiectului Spitalului Regional de Urgență Brașov.
Având pregătită documentația tehnică, respectiv Studiul de Fezabilitate realizat de Municipalitate, nu cred că trebuie să așteptăm să ne dea cineva 650 de milioane de euro, cât înseamnă acest obiectiv conform indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local.
O asemenea sumă nu ne va parveni cu ușurință, nici măcar din fonduri europene, fie ele din PNRR sau din Programul Operațional Sănătate 2021-2027. De aceea, trebuie să începem acest obiectiv într-un mod curajos, chiar fără să avem de la început întreaga resursă financiară la dispoziție, și să realizăm acest obiectiv la roșu.
Ulterior, pe măsura avansării construcției, putem identifica și atrage surse de finanțare exact la fel cum am procedat în cazul Aeroportului, pentru a continua lucrările de finisaje interioare și a asigura dotările cu echipamente și aparatură ale viitorului spital.
Dacă nu vom începe efectiv lucrările la acest obiectiv în cel mai scurt timp cu putință, vom continua să vorbim despre el multă vreme de acum încolo și ne vom rezuma la a ne victimiza și a căuta vinovați în campania electorală pentru o nerealizare care ne afectează pe toți.
Din punct de vedere administrativ și politic, consider că am reușit să materializez proiecte importante pentru județul Brașov și cred că este obligația mea și a noastră, ca autorități publice locale, să avem curajul să ne asumăm demararea acestui obiectiv din resurse proprii.
În momentul în care pornim proiectul și reușim să demonstrăm factorilor de decizie guvernamentali că suntem în stare să facem pași concreți în implementarea acestui proiect, vom găsi, cu siguranță, și sursele de finanțare.
Eu și Consiliul Județean Brașov ne punem la dispoziția proiectului și suntem în măsură să începem implementarea lui, desigur, într-o variantă agreată împreună cu Primăria Municipiului Brașov.
Salut ideea domnului prefect de a crea un pact al tuturor factorilor de decizie la nivel politico-administrativ din județul Brașov, a cărui menire să fie construirea Spitalului Regional al Brașovului. În perioada următoare vom avea discuții și cu primarul Brașovului, Allen Coliban, pentru a stabili parcursul acestui proiect.

Cristina Vecerdi, deputat:
Este obligatoriu să avem Spitalul Regional de Urgență: nu doar pandemia ne-a dovedit acest lucru, ci însuși faptul că la Brașov, dintotdeauna, activitatea medicală a fost împărțită în clădiri situate la kilometri distanță una de alta, iar costurile transportului pacienților de la o instituție medicală la alta n-au fost cuantificate niciodată.
Spitalul Regional de Urgență trebuie să fie o entitate juridică nouă care să nu elimine actualul Spital Clinic județean de Urgență care ar trebui transformat în spital municipal, deoarece tot pandemia ne-a demonstrat cât de important ar fi fost să avem un spital de sprijin. În calitatea mea de medic și specialist în medicina de urgență, ofer toată expertiza mea în orice grup de lucru, în vederea realizării acestui obiectiv”.

Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene:
În implementarea unui proiect strategic major pentru o comunitate locală, acordul transpartinic este esențial. Trebuie să avem realmente un astfel de acord transpartinic, de la gândirea investiției, de la planificarea ei, până la accesarea fondurilor și implementarea ei.
Dacă noi, cei de la Brașov, ne schimbăm perspectiva asupra unei investiții la fiecare schimbare a puterii politice sau nu suntem implicați total în susținerea unui proiect și a unui format de finanțare, avem de pierdut. Competiția este mare la nivel național, nu sunt fonduri europene disponibile pentru toate investițiile, iar timpul în care noi nu ne punem de acord este timpul în care alte județe se pregătesc și avansează în competiția cu noi.
Demersul de astăzi este foarte important, dacă este tratat ca un fundament transpartinic pentru o investiție care va traversa mai multe componențe politice ale guvernărilor locale și centrale. Este nevoie de un dialog și un pact transpartinic real pentru proiectul Spitalului Regional care este gândit așa încă din anul 2017, când Parlamentul a aprobat alocarea terenului pentru acest obiectiv”.

Prefectul Cătălin Văsii:
Avem un protocol de colaborare pentru realizarea Spitalului Regional încheiat între Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Ministerul Sănătății, cu valabilitate până în anul 2026, prin care fiecare autoritate și-a asumat anumite obligații, însă trebuie să avem o viteză de reacție mai mare și să accelerăm proiectul.
Așadar, haideți să fim o echipă și să avem un obiectiv asumat de toată lumea! Să facem un pact pe sănătate, să arătăm că într-adevăr Brașovul, cu toți factorii implicați, vrea să facă pași înainte în acest proiect. Nu excludem niciun partener: atât protocolul tripartit, cât și cel anterior, care include și Asociația «Noul Spital al Brașovului», trebuie să-și urmeze calea, astfel încât obiectivul să fie atins. Important este să începem și să fim foarte pragmatici, să dăm semnalul că suntem uniți și că ne dorim concretizarea acestui obiectiv”.

Sebastian Rusu, viceprimarul Municipiului Brașov:
Cred că într-adevăr este momentul ca Municipalitatea să se implice activ în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului de sănătate. De-a lungul timpului, toată presiunea a fost pe umerii Consiliului Județean, spitalele fiind în administrarea sa, dar acest lucru nu exclude implicarea Municipiului Brașov, un municipiu puternic, care poate susține financiar acest proiect. Este cazul să facem pași înainte în ceea ce privește Spitalul Regional.
Vă asigur că veți găsi în Municipalitate și în Consiliul Local Brașov un partener și vom căuta împreună acele metode prin care să putem ajuta domeniul sanitar, până la momentul realizării Spitalului Regional”.

 

Previous Relocare secții Spital Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Program disponibilitate audiențe

    aprilie 2026
    lun mar mie J vin S D
    303112345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930123