Lucrările de execuție a balizajului și a firului director pe ambele direcții pentru pista Aeroportului Internațional Brașov au avansat foarte mult. În momentul de față, au fost deja realizate aproximativ 90% din lucrările prevăzute în contractul încheiat de Consiliul Județean Brașov cu Asocierea Electrogrup – Electroprecizia AG SRL. Lămpile care alcătuiesc sistemul de balizaj au […]
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, susține necesitatea realizării unui Plan Județean de Mobilitate, care să integreze toate modalitățile de deplasare la nivelul județului. Un prim pas în această direcție este realizarea unui studiu de oportunitate. Este vorba despre un plan strategic pe termen lung, care abordează sistemul de transport ca pe tot unitar și […]
În cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, implementat de Consiliul Județean Brașov cu fonduri europene, s-au încheiat procedurile de achiziție pentru încă trei tipuri de echipamente medicale. Este vorba despre aparatura destinată monitorizării pacienților – monitoare, electrocardiograf și defibrilator, a cărei valoare […]
Secția modulară de ATI-COVID dotată cu 28 de paturi, pe care administrația județeană a construit-o în vara anului 2020 în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov, a fost vârful de lance în lupta cu pandemia și a însemnat un ajutor vital pentru tratarea pacienților aflați în stare gravă, atât din municipiul și județul […]
Încă un drum interjudețean a cărui reabilitare este așteptată cu mare interes de locuitorii zonei Rupea va intra în șantier în cursul anului 2021. Consiliul Județean Brașov a încheiat procedurile de achiziție publică pentru „Reabilitare DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheasa – Jimbor – limită județ Harghita km 0+000 – 18+250”, proiect a cărui […]
Potrivit prevederilor contractuale, asocierea de firme va realiza Master Planul gestionării deșeurilor la nivelul județului Brașov și studiul de fezabilitate
În ședința din 27 septembrie 2018, plenul Consiliului Județean Brașov a aprobat proiectul, cheltuielile legate de proiect și acordul de parteneriat între Județul Brașov – lider de proiect și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea implementării în comun a proiectului.